Implantologie

Ce sunt implanturile dentare?

Implantul dentar reprezintă o rădăcină dentară artificială ce vine să înlocuiască rădăcina pierdută a dintelui lipsă.

Implantele dentare sunt similare unui șurub obișnuit și sunt construite din aliaj de titan, un material care este perfect compatibil cu organismul uman. Celulele osoase se adună în timp în jurul implantului inserat și acest lucru are ca și consecință sudarea acestuia de os.

Implanturile dentare au ca și aspect practic, misiunea de a înlocui unul sau mai mulți dinți lipsă și se inserează printr-o intervenție chirurgicală în maxilar sau mandibulă, pentru a crea o bază pe care va fi construită o lucrare protetică sau cu alte cuvinte noul dinte.

Medicul stomatolog va folosi apoi implantul dentar, pentru a construi pe acesta coronițe sau lucrări similare ca și aspect cu dinții naturali.

Beneficiile implanturilor dentare

Implantul dentar poate fi considerat la prima vedere o soluție poate prea costisitoare, însă comparând cu cheltuielile interminabile ale altor opțiuni de tratament, majoritatea pacienților este de acord că implantul reprezintă o soluție mult mai avantajoasă.

Știm că timpul este prețios pentru oricine și atunci gândindu-ne la alte tratamente care presupun ajustări, curățări speciale și înlocuiri periodice ale protezelor sau punților, descoperim încă un avantaj al implantului dentar timpul redus de implementare.

O sănătate mai bună, încrederea în sine mai mare, îmbunătățirea calității vieții și aspectul mai plăcut sunt iarăși motive pentru care implanturile dentare reprezintă cel mai înalt standard în soluțiile de înlocuire a dinților pierduți.

Masticația și vorbirea sunt considerabil îmbunătățite în urmă înserării implanturilor dentare, ele oferind de asemeni o forță de masticație sporită și în același timp conservarea mai bună a dinților naturali rămași.

Implantul dentar se poate substitui protezelor dentare totale sau parțiale, asigurând rezistență dinților, eliminarea adezivilor pentru proteze și favorizând sănătatea gingiei și a dinților adiacenți.

Cum știu că am nevoie de un implant dentar?

Răspunzând la întrebările de mai jos puteți concluziona, că un implant dentar reprezintă soluția cea mai potrivită în cazul dumneavoastră:

– Vă simțiți jenat de aspectul dinților dumneavoastră atunci când zâmbiți?
– Sunteți mulțumit de starea dinților dumneavoastră în acest moment?
– Vă simțiți confortabil cu punțile sau protezele dentare existente?
– Dacă purtați o proteză mobilă aveți câteodată senzația de greață din cauza ei?
– Felul în care mâncați vă mulțumește?
– Resimțiți dureri cauzate de dinții dumneavoastră?
– Mâncarea o consumați mai fiartă pentru ca masticația să fie mai ușoară?
– Aveți dinți care au început să se clatine?

Astăzi mai mult de jumătate din populație este afectată de pierderea unuia sau mai multor dinți.

Aspectul fizic și activitățile sociale sunt o componentă importantă a stilului nostru de viață modern așa încât pierderea dinților poate deveni o problemă personală serioasă.

Acum, grație progreselor importante din domeniul stomatologiei, avem șansa de a ne îmbunătăți aspectul fizic, precum și zâmbetul frumos și alegerile alimentare.

Datorită implanturilor dentare, din ce în ce mai multe persoane pot savura alimente pe care nu le-au mai gustat de mult timp! Clinica stomatologică Dentalmed Galați te poate sprijini pentru a fi și tu una din aceste persoane ce se pot bucura de zâmbetul lor!

Programează-te

la unul din numerele de telefon afișate

Te așteptăm cu drag dar și cu rugămintea de a veni cu 5 minute mai devreme. Uneori este posibil să fie nevoie să aștepți și te rugăm să ai răbdare pentru că vei fi tratat cu aceeași atenție ca fiecare pacient de al nostru. Ne-am dori ca totul să fie conform programării, însă se întâmplă ca unii pacienți să aibă nevoie de mai mult timp decât cel estimat pentru tratamentele stomatologice, inserarea implanturilor sau fixarea aparatelor dentare.