Protetica dentară
Ce este protetica dentară?
Protetica dentară este acea specializare a stomatologiei care se ocupă cu reconstrucția dentiției pacienților pentru a-i oferi un zâmbet echilibrat estetic și funcțional.
Protetica poate implica următoarele funcții în operația de reconstrucție oro-dento-facială:
- fonația sau sunetele din timpul vorbirii;
- masticația;
- protejarea maxilo-facială de efectele bruxismului (scrâșnitul din dinți).
Prin urmare, protetica dentară îndeplinește un rol complementar și interdisciplinar în medicină dentară.
Care sunt categoriile de lucrări protetice?
- Fațete dentare (ceramice, Zirconiu) ce utilizează oxidul de zirconiu pentru a reda albul dinților naturali.
- Coroanele dentare sunt de asemenea indicate pentru reconstrucțiile dentare. Spre deosebire de fațete acestea îmbracă dintele într-o piesă din ceramică sau zirconiu de o duritate crescută.
- Incrustații dentare o alternativă la plomba obișnuită prin care se reface dintele, o piesă protetică rezistentă realizată din ceramică, complet fizionomică. Prin această tehnică se restabilesc punctele de contact dintre dintele afectat și dinții vecini fără a afecta papila interdentară.
- Dispozitivul corono-radicular este o piesă protetică prin care se reface bontul.
- Proteze dentare fixe sau detașabile sunt acele dispozitive care maschează dinții lipsă.
Când se apelează la protetica dentară?
Atunci când avem unul sau mai mulţi dinţi lipsă, punţile dentare (pe dinti naturali sau pe implanturi) sunt o modalitate foarte bună de a înlocui spaţiile goale. Dinţii existenţi sunt utilizaţi pentru a crea literalmente un “pod” pentru a proteza zona în care dintele lipseşte.
Protetica dentară înseamnă refacerea dinților prin lucrări fixe: fațete, coroane și punți dentare, precum și prin lucrări mobile sau mobilizabile: proteze totale sau parțiale, proteze scheletate cu sisteme speciale, proteze pe implanturi.
Care sunt rezultatele obținute după protetica dentară?
Dinţii artificiali sunt confecţionaţi din material ceramic care poate reda forma şi culoarea dinţilor naturali păstrându-şi în timp aceste calităţi. Ceramica se realizează pe un suport de oxid de zirconiu pentru a-i mări rezistenţa.
Programează-te
la unul din numerele de telefon afișate
Te așteptăm cu drag dar și cu rugămintea de a veni cu 5 minute mai devreme. Uneori este posibil să fie nevoie să aștepți și te rugăm să ai răbdare pentru că vei fi tratat cu aceeași atenție ca fiecare pacient de al nostru. Ne-am dori ca totul să fie conform programării, însă se întâmplă ca unii pacienți să aibă nevoie de mai mult timp decât cel estimat pentru tratamentele stomatologice, inserarea implanturilor sau fixarea aparatelor dentare.
pentru întreaga familie